Un parapantist a căzut în gol de la 40 de metri, după ce a rămas agățat de cablul telecabinei din Poiana Brașov (FOTO-VIDEO)

Publicat: 05/12/2021, 16:32
Actualizat: 05/12/2021, 16:44

Un parapantist, în vârstă de 49 de ani, a rămas agățat de cablul telecabinei din Poiana Brașov și apoi a căzut în gol de la 40 de metri, dar impactul cu solul i-a fost amortizată de stratul de zăpadă. Cu toate acestea, bărbatul a suferit traumatisme la coloană și bazin, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

„O echipă de prim răspuns a ajuns la fața locului, a evaluat situația, fiind pregătită să inițieze procedurile de evacuare de pe cablu. În momentul începerii procedurilor, aripa parapantistului s-a desprins, acesta căzând o distanță de aproximativ 40 m, căderea fiind atenuată de aripă și de stratul de zăpadă. Din prima evaluare medicală efectuată de salvamontişti, nu au fost constatate afecţiuni medicale majore care să fie identificabile la un control în astfel de situaţii, persoana era conştientă, vorbea coerent, prezenta o stare normală şi resimţea dureri minore la spate şi membre”, a transmis și Salvamont.

Acesta a fost dus de salvamontiști la baza muntelui, unde a fost preluat de un echipaj medical de urgență.

Bărbatul se lansase din vârful masivului Postăvarul, iar vremea era favorabilă pentru zborul cu parapanta. Însă, cel mai probabil, din cauza unei manevre greșite, nu a reușit să își păstreze altitudinea, undeva la jumătatea distanței, pe coborâre, spre Poiana Brașov, a pierdut altitudine și s-a agățat în cablurile de la telecabină, scrie Antena 3.

FOTO & VIDEO: Salvamont & ISU Brașov


Vă recomandăm și:

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Tânăr din Mehedinți, găsit fără suflare în locuința în care creștea ilegal șerpi. Anchetatorii au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată...
Eliminare surpriză la Survivor All Stars. Tensiuni între concurenții rămași în concurs
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Care este starea de sănătate a lui Florin Piersic după a treia operație: ”Se află...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Toyota vrea să creeze maşina supremă cu Inteligenţă Artificială